CARMANGERIA “CARNIVORE” Bd. Decebal
INTERIOR DESIGN CARMANGERIE - Bd. Decebal, Bucureşti
An proiectare: 2017
Suprafaţa: 106 mp
Amplasament: Bucureşti
Acest contract a fost o colaborare mai puţin reusită, în sensul că beneficiarul lucrarii, care era sosit de puţină vreme in Romania, era foarte ataşat de imaginea macelariilor pe care le avusese deschise în nişte ţări arabe şi nu a reuşit să se simtă confortabil cu o decorare modernă, europeană, pentru spaţiul comercial cu funcţiunea de măcelarie, din locaţia de top de pe Bulevardul Decebal din capitală, unde avea să îşi desfăşoare activitatea.
Deşi în prima fază Mood-Board-ul de mai sus a fost acceptat, motiv pentru care am continuat studiul, opţiunea sa a fost să decoreze prin alegeri strict personale, pe care le-am considerat rupte din contextul zonei, de tipul candelabrelor sofisticate în locul corpurilor de iluminat propuse de noi, precum şi alte obiecte de alcătuire şi formă pe care le-am considerat incompatibile cu o imagine contemporană de spaţiu comercial de alimentatie publică, de tipul vanzării la galantar (nefiind acesta un restaurant, aşa cum îl descria ca îl dorea ca design) şi este singurul exemplu de incompatibilitate dintre arhitect şi client pe care am întâlnit-o în toată cariera noastră, a seniorilor, de 20 de ani în cadrul firmei noastre.
Renunţarea la ansamblul de surse luminoase în forma propusă mai jos şi înlocuirea cu bare cu reflectoare, pe care le-am fi acceptat ca o a doua variantă, ar fi însemnat regandirea întregului spaţiu, deoarece miza principală de personalizare în această decorare o constituia acest ansamblu luminos, care avea menirea să surprindă vizual, ar fi fost acel element inedit şi modern care l-ar fi facut memorabil pentru client.
Aceasta este povestea măcelariei care nu s-a mai concretizat ca amenajare în această alcătuire. Sperăm sa fie însă pe placul altui potenţial beneficiar faţă de care suntem deschişi dialogului de modificare, în speranţa că se va mai păstra totuşi nucleul conceptului de design propus aici.