Defineşte-ţi stilul, atunci când îţi reamenajezi casa !

Care este stilul de design interior care ţi se potriveşte ?

este prima întrebare pe care o adresăm unui client după ce l-am ascultat ce nevoi are şi de ce se află el în acel moment într-o discutie cu noi, în cadrul unei şedinte de consultanţă (online sau offline). Cel mai adesea, beneficiarii nu ştiu să le numească si nici nu este necesar, dacă ne arată ce fel de imagini şi-au salvat în telefon cu amenajări interioare care ar ilustra visul lor care le proiectează în propria minte cum va arăta viaţa lor în noua casă. Îl ajutăm să navigheze şi prin alte stiluri pe care nici nu le remarcase, dar acum, vorbind cu noi, parcă încep sa îi placă noi variante. În urma procesului de eliminare, îl ajută să exclame: “Oh ! Cu siguranță mă identific cu aceasta propunere de amenajare  !”. Acesta este pasul la care ajungem ca să putem sa îl ajutăm si să îl apropiem de ceea ce este el.

Întrucât stilurile se schimbă şi evoluează constant, iar mulți, dacă nu chiar majoritatea oamenilor, pot fi o combinație a doua stiluri, deşi vorbim de stiluri care au aparut în ani diferiți, pe cele asemanatoare le voi comasa în aceeaşi categorie. Aici intervine distracția pentru noi! Prin urmare, astăzi cititi un curs rapid despre stilurile de design care au prins în Europa si în România, trend-uri care au dominat anii 2020 si pe acest 2021, în care ne aflăm. Spuneți-ne în comentarii, care este stilul vostru ?!

MID-CENTURY MODERN STYLE (aka „MCM”)
Acest stil reinterpretat domina acum, in anul 2022 prototipul de rafinat si in acelasi timp functional. Cerinta clientilor se referă la atmosfera in care ne introduce mobilierul dominant de la mijlocul secolului al XX-lea, adica piese din lemn simple, funcționale, realizate din lemn de tec (teak), stejar sau trandafir și elemente componente curbate, care dominau mai degraba America acelor vremuri.

Designul modern de la mijlocul secolului a evoluat ca răspuns la iesirea din stresul celui de Al Doilea Război Mondial. Designerii și arhitecții erau dornici să dezvolte idei noi care să îmbine producția de masă devenita posibila datorita tehnologiei inventată în prima jumătate a secolului al XX-lea, cu o perspectivă mai optimistă pentru viitor. Anterior, casele erau decorate mai liniar ca formă, totul se concentra pe menținerea nucleului care era familia si, ca atare, designul mobilierului a reflectat acest mediu. Spre deosebire de piesele pline cu detalii ornamentate de dinainte, mobilierul modern de la mijlocul secolului a fost mult mai simplu. Raspundea cu prioritate nevoii și dorințelor de accentuare a modernitătii și evidentierea organicului.

S-a realizat un pas indrăznet in a combina diferite materiale: lemn, metal, sticlă și vinil pentru a crea un aspect unic. Mult apreciată era si inca mai este: functionalitatea. Mobilierul sa fie multifuncțional, cerintă adoptată în acest ethos de design, un aspect pe care îl promovăm astăzi. Fiecare piesă servește unui scop și nu mai exista retinere in a folosi zilnic un mobilier care inainte era pretios si rar folosit deoarece era puternic ornamentat (folosit doar la zile mari). Astăzi, arhitectul urmareste insă ca spatiul să fie modern, nu ca un muzeu al anilor 1950-1960 ! Un scaun Eames sau o masă de sticlă cu picioare cromate pot contrasta frumos cu un covor mai texturat, un dulap în stil industrial sau o canapea cu picioare zvelte, dar care sa reziste utilizarii zilnice.

Nu uitați să urmați sfatul stiut de alegere a culorilor pentru designul interior, numit și regula 60-30-10. Culorile camerei ar trebui să fie 60% culoare de bază dominantă, 30% culoare secundară și 10% culoare accentuată. Evitați să alegeți mai mult de 3 sau 4 culori. De asemenea, decorul general rareori prezintă ornamente sau tapițerii fanteziste. Designul este mai degraba minimalist si se bazează de obicei pe construcția din lemn, dar poate include și sicla sau metal. De obicei, designul pur de la mijlocul secolului nu folosește elemente rustice, cum ar fi lemnul nefinisat sau metalul învechit, dar nu te sfii de a încălca regula dacă te simți creativ.

La covoare, modernul de la mijlocul secolului iubea modelele abstracte și asimetrice. Lampadarele și veiozele de la mijlocul secolului prezintă fie linii foarte drepte, geometrice, fie contur rotund și curbat. Formele pot fi foarte contrastante. În mare parte erau din metal finisat, dar uneori aveau sprijin din lemn. Un design popular de plafonieră de la mijlocul secolului propune becurile fixate pe tije drepte iradiind din centru, dar si alte optiuni.

MID-CENTURY MODERN STYLE Interior Design Romania
Sursa foto: casa.abril.com.br

ELEGANT
Este stilul rafinat, “cu greutate” pentru care merita sa ai rabdare si sa astepti pana sa aduni bani suficienti, daca pentru moment bugetul tau este limitat. Poti sa il pui in opera in timp. Este nedemodabil ! Cred ca acesta este un avantaj major.

Stilul Neo-Memphis
Sursa foto: Kelly Hoppen Designer – London

JAPANDI, MINIMALIST – MODERN
Este un stil modern hibrid între două stiluri minimaliste: scandinav si japonez aflate la capătul opus al spectrului format din stilulire Boho sau Eclectic. Mulți oameni simt că minimalismul poate fi rece, dur și steril, dar în realitate, stilul minimalist este doar foarte înrădăcinat în forme cel mai adesea rectangulare. Nu veți găsi mai nimic strident în acest stil de înfrumusețare a casei, nici obiecte în axces care sa încarce. În mod obișnuit, stilul are o paletă de culori mai neutră, ocazional cu accente bine-venite de culoare.
Minimalismul pur are linii foarte curate și forme simple, cu toate acestea stilul trăiește cu succes pe piaţa de design după binecunoscuta mantră „mai puțin înseamna, de fapt, mai mult (Less is More)”. Folosește obiecte de mobilier si decor foarte, foarte rafinate, premium, și toate dintre aceste elemente trebuie să aibă un scop, nimic nu este de prisos riscând să aglomereze spațiul inutil. Nu veți găsi prea multe obiecte sau straturi de dragul unor capricii de moment.

Japandi stil
Sursa foto: Home Vogue Brasil

LUXURY, GLAM stilul LUXOS
Acest stil este ajuns la maturitate prin rafinarea si modernizarea a tot ceea ce a pornit de la glorioasele stiluri regale strălucitoare, suprafete mari acoperite cu aur si folosind culori şi texturi armonios îmbinate. Materialele textile sunt de lux, precum pielea (pielea de căprioară) catifeaua, blana naturală, culori în tonuri pe care le regăsim în bijuteriile scumpe cu pietre pretioase, lemnul masiv. Este foarte elegant și strălucitor, folosește cele mai fine finisaje. În acest stil, veți vedea o mulțime de accesorii preţioase (feroneria tâmplariilor, bateriile instalaţiilor sanitare, obiectele de iluminat, accesoriile de prins draperiile, lenjeriile de pat, imagini cu puternic impact vizual si tactil, care îi conferă acel aspect elegant de high-class residence, un trai “cu stil”. Atrag atenţia ca dacă un stil Modern sau Boho pot să arate excelent si cu bani mai puţini investiţi, stilul luxos, dacă este simulat cu bani puţini, devine un mare kitsch. Vă rog să reţineţi aceasta. Se vede foarte clar în fiecare detaliu.

Stilul Luxury
Sursa foto: Brabbu

NEO-MEMPHIS
Este copilul rebel al designului de interior al anului 2020, este reinterpretarea designului Memphis creat în anii ’80 la inițiativa lui Ettore Sottsass (designer italian) și a unui grup de designeri și arhitecți milanezi. Combinații bizare de forme, culori vibrante și modele nebunești, acestea sunt caracteristicile designului Neo-Memphis care îmi place mult, pentru că are personalitate.

Stilul Neo-Memphis
Sursa foto: Amy Lau Design

MODERN-ORGANIC
Este neutru, primitor și casual. Se leagă de modernitate prin paleta sa estetică și de culori curată, dar acest stil se referă la folosirea textilelor și texturilor neutre pentru a crea interes mai degrabă decât a şoca prin culori. În acest stil, veți găsi o mulțime de imagini cu trimitere la pădure, natură si prin textile în culori tonice, amestecate cu imagini iconice realizate în negru, alamă și crom.

Stilul organic
Sursa foto: Trends Book YT

BOHO, COZY – BOEM
Stilul boem (AKA Boho / Cozy pentru majoritatea), a devenit foarte popular în ultimii 5 ani, deși rădăcinile sale datează de mai mult timp. Danezii l-au promovat puternic. Stilul Boho se referă la împreunarea elementelor naturale și organice într-un aspect foarte distinct, iar în România a devenit o fuziune cu Etno-Românesc, o amprentă proprie poporului si binevenită atunci când îl găsim în proportii mici integrat într-un tot modern. Veți regăsi materialele: lemn, rattan, bambus și textile în acest stil, un mix de culori naturale cu strălucitoare și saturate. Este exotic, este jucăuș și este foarte căutat. Boho te ajută sa te simți “acasă”, ca într-un cocon protector, cald și moale.

Boho-stil-sursa-Mueble Marian
Sursa foto: Mueble Marian

ECLECTIC
Din toate punctele de vedere, acest lucru ar putea fi numit vărul ceva mai rafinat al lui Boho. Are o mulțime de asemănări în ceea ce privește natura colectată, combinațiile de culoare și estetica curată. Cu toate acestea, piesele sunt mai puțin organice, însă mai stilate. Este un Boho amestecat cu Vintage şi uneori, neaşteptat cu Glamour sau elemente din stilul Elegant. Camerele eclectice ar putea fi umplute cu piese iconice din aproape fiecare stil și, când sunt combinate corect, toate funcționează împreună.

Sursa foto: Amy Lau Design

TRADIŢIONAList, un MODERN cu insertii ETHNO
Tradiționalul este unul dintre cele mai vechi și mai comune stiluri de design. Stilul tradițional este înrădăcinat în moștenire și în forme tradiționale boieresti – burgheze, sau ţaranesti autentice cu un parfum în care românii se regăsesc cu emoţie. Veți recunoaste adesea piese care nu s-au schimbat deloc de când au fost create pentru prima dată, acum sute de ani. Este vorba despre o sedimentare a cunostinţelor despre frumos si original, forme decorate și încorporarea pieselor într-un modern reţinut.

Stilul traditional
Sursa foto: adelaparvu.com / blog de design interior

În treacăt le mai menţionez pe cele relativ recent apărute, dar care deja sunt considerate prăfuite. Stilul trecător Shabby Chic impus de englezi la un moment dat nu mai este deloc folosit decât prin elemente izolate şi deloc dominante în stilurile Boho sau Traditional-Modern.

INDUSTRIAL
Este un stil agreabil, tot mai puţin folosit în zona rezidenţială, dar căruia încă îi regăsesc frumusetea în amenajarile de spatii de alimentatie publica (restaurante, baruri hipiote / non-conformiste si spaţii pentru servirea mancărurilor tip fast-food). Așa cum afirmă și numele – originile acestui stil se bazează mai mult pe interioare culese din fabricile vintage și diverse mașinării. Duce cu gandul mai mult la masculin decât celelalte stiluri, deoarece folosește mult metal (adesea șine de cale ferată pentru agatarea corpurilor de iluminat, cable – nu cabluri, dar și cabluri metalice, lemn rustic și piele. Cu toate acestea, catifelarea vine prin paleta sa de culori neutre și prin utilizarea obiectelor găsite, care instantaneu pot conferi camerei mult suflet și un caracter cu multa personalitate. Tablourile adesea sunt inspirate din grafica urbană tip Graffiti.

Stilul industrial
Sursa foto: Jellina-Detmar Designer Instagram

MEDITERANEAN
Ataşati şi puternic impresionati de vacanţele petrecute peste hotare în Grecia, Tenerife, Israel, sau tărâmuri îndepărtate cum ar fi Zanzibar, transpun o amenajare de cameră de hotel de 5 stele ca stil al propriei case, folosind microciment în spaţiile de bucătărie şi baie cel putin, culori predominant albe sau tonuri rupte din albastrul marin / navy, momente de verde cald extras din plante, spaţiile cel mai adesea sunt decorate cu obiecte colectate din acele calatorii. Stilul este despre a aduce elementele naturale ale unei coaste de mare sau ocean în interiorul casei tale. Albastru și mult alb, pentru a ajuta tot soarele unei plaje ca să sară în casa ta.

Stilul Mediteranean
Sursa foto: Suzanne-Kasler Design

CASE CU STIL este nucleul în jurul căruia gravitează designul de interior al unei locuinţe. Ceea ce apreciez eu la un interior este “sclipirea” aceea care face diferenţa, acele case aproape exclusiv amenajate cu obiecte create de designeri, nu industrializate în masă, sau cele care pun în valoare obiecte de mobilier datând de la mijlocul secolului, restaurate şi readuse la viaţă.
Să ai stil, te defineste ca persoana rafinată, iubită de toţi pentru că exemplifici un stil de viaţa care face bine psihicului şi indirect trupului.
Nu în ultimul rând punctez că stilul ales trebuie să fie păstrat în toată locuinţa pentru a fi coerent şi sincer.

Case cu stil
Sursa foto: Amy Lau Design

Un studiu sociologic facut de GFK in 2020 în pandemia de Coronavirus, anul când probabil s-a stat şi lucrat de acasă cel mai mult în ultimii 30 de ani, evidenţiază ce le lipseşte românilor ca să se simtă bine acasă:

  • designul interior
  • suprafaţa totală
  • imparţirea spaţiului casei
    Când vorbim de design interior, toţi ne pricepem, până în momentul în care rezultatul unei decorări expusă online public cu mândrie, să zicem într-un grup din vreo reţea de socializare, este forfecată, criticată, dar si pe alocuri lăudată, un feedback dezamăgitor poate, din care câţiva înţeleg că fix aceiasi bani puteau fi investiţi cu un rezultat “wow”, dar mai important, care să servească scopului cu succes, într-o alcatuire care nu le-ar fi trecut prin minte vreodată ca să îl propună pentru propria lor locuinţă.
    Personal, îmi este de ajutor să fiu prezentă în aceste grupuri ca să ajut în orele mele de relaxare, dar să şi învăţ, din păcate din greşelile altora. Important este să aflu care sunt nevoile prioritare ale celorlalţi, în contextul actual.

Case cu stil
Sursa foto: Amy Lau Design

Mai departe nu alimentez vreo polemică, ci vreau să te ajut cu un răspuns la veşnica întrebare:

Care este diferenţa dintre un designer, un arhitect de interior şi un decorator simplu ?

Compeţentele în cadrul domeniului la nivel naţional şi european, deşi în momentul de faţă în C.O.R. (Clasificarea Ocupaţiilor din Romania) apar doar: DECORATOR DE INTERIOARE, ARHITECT, DESIGNER INDUSTRIAL / GRAFIC, etc., se fac demersuri pentru introducerea în C.O.R. a profesiei de ARHITECT DE INTERIOR – care necesită absolvirea facultăţii (5 ani) care pe vremea noastră, a seniorilor, era pregătire înglobată în cea de arhitect (“generalist”). Abia după Revoluţie s-au despărţit facultăţile pe specialitaţi.
Asadar, ar fi de diferenţiat profesiile de DECORATOR INTERIOR (titlu obţinut prin absolvirea unui curs acreditat) faţă de ARHITECT DE INTERIOR (studii universitare de 5 ani) sau ARHITECT (6 ani) si DESIGNER DE INTERIOR cu studii la facultăţile de Arte sau de pe lângă puţinele universităţi de arhitectură.

În limbajul uzual este folosit termenul DESIGNER DE INTERIOR (mai ales datorită termenului preluat din limba engleză), deşi există diferenţe în sensul că arhitectul de interior are cunoştinţe temeinice faţa de designer ca să facă recompartimentări de spaţii sub semnatură si parafă, atunci când sunt necesare poate Autorizaţii de Construire pentru modificări aduse casei care afectează structura.

Decoratorii pot şi ei sa ajungă la competenţele unui designer, dar anii lipsă de “frecat băncile (computerele)” unei facultăţi vor fi supliniţi de mulţi ani de practică şi permanentă instruire autodidactă. Am observat concret la nume consacrate din media de decoratori care pur şi simplu “nu vad”, nu sesizează greşeli fundamentale de amenajare, cum ar fi interzicerea amplasării de chiuvete şi aragaze fix în colţul blatului între 2 pereţi care se întâlnesc la 90 de grade, pentru că vei da cu cotul în acel zid în timp ce lucrezi şi stai într-o poziţie nefirească pentru a încăpea în spaţiul oferit (mai ales dacă eşti corpolent/ă). Sau să nu amplasezi un lampadar aproape alipit de televizor pentru că distrage atenţia de la ecran şi uneori “te orbeşte” dacă nu este calculată dedicat puterea de iluminare a corpului, fragmentarea de spaţii mici cu tot felul de carpete şi preşulete în dormitoare, punerea în valoare a unei unitaţi de aer condiţionat urâtă prin amplasara unei aplice fix sub aceasta şi lumina direcţionată spre în sus (spre unitatea de aer condiţionat), obiecte amestecate din poveşti cu totul diferite fără a le lega estetic în stilul Eclectic agreabil, cel cu noimă, amplasarea greşită a televizorului nu la nivelul ochiului ci undeva sus, ca pe un tablou, şi esti nevoit sa ţii capul permanent răsturnat atunci când eşti aşezat pe canapea, multe, multe, care mă plictisesc acum ca să le enumăr. Evitati simetiile cu excepţia amenajărilor Luxury, sau clasice – monumentale. Doua lampadare moderne, identice ca model, asezate stânga-dreapta unui televizor în mod glorios şi monumental, este o inabilitate lamentabilă, o gafă de proiectare. Punct !

Apelaţi la un designer sau arhitect competent ! Şi aceştia greşesc, dar “le dă în gând” cum să repare cu costuri financiare nesemnificative şi găsesc soluţii mai usor la problemele ivite neaşteptat în procesul amenajării. Traieşte cu stil !